Nu stiu voi, dar eu deja am luat-o razna cind am vazut cum palesc frunzele. Mi se facu asa o ceata pe papilele gustative si un dor de vin nou, tulburel, ceva de jale. Imi e dor de podgoria ruginita de toamna, de zdrobitorul care stoarce boabele de struguri, de teascul la care trageam de nebun sa scot si ultima picatura de vin din boabe, de must, de "fierberea" vinului in damigene, de trasul in sticle cu furtunasul si de o chermeza cu amicii.
Imi e dor de vinul nou. Nu il vreau facut de fecioare franceze care isi baga picioarele in struguri, si naiba stie de cand nu s-au mai spalat pe membrele posterioare. Vreau un vin taranesc, greu, sa simt primul pahar prin ultimul petec de piele si pina in maduva sufletului. Sa mi se sparga de limba toate aromele de busuioaca, exact ca atunci cind il furam cu un cui de la bunicul din butoi, la tara.
Daca nu stii cum se face trebusoara asta, fii atent aici. Iei ciocan, cui si bidon. Dai gaura in butoi, putin, scoti cuiul si vinul curge. Odata umplut bidonul, sticla, recipientul, bati cuiul pina la capat. Ca bonus, exerseaza fata de copil nevinovat, o sa ai nevoie cind va fi desfacut butoiul si se va gasi acolo colectia de cuie.
Cat despre taraf, parca altfel intra vinul cind il bei cu oameni placuti si cu o piesa de inimioara albastra, gen "la Chilia-n port". Si pentru ca am auzit ca Nelu Ploiesteanu a avut un pre-infarct... Sanatate maestre. Si un pahar de vin nou, negru, de buturuga.
