vineri, 28 decembrie 2007

Campionul si campioana




Maria-Ioana, tu esti campioana...
Ora 14 i-a schimbat, din nou, viata lui Mumu.
Acesta este campionul Comitetului, vajnicul sau presedinte executiv Mumu. Caruia ii uram viata lunga alaturi de noul sau copil, Maria Ioana, de fiul Darius si de sotia Oana.

Fetitei ii uram sa creasca mare si frumoasa, sa isi faca taticul mandru, sa nu ii dea motive sa bea ... decat de bucurie.

Iar la botez, nunta si alte alea promitem sa ii stam aproape, in ciuda apartenentei la secta ICE TEA din cadrul Comitetului. Doamne Ajuta si sa fie intr-un ceas bun.

miercuri, 12 decembrie 2007

REVELIONUL TINEREŢII!!


Dragi telespectatori, bună seara!

Membrii Comitetului vă invită să petreceţi o seară de neuitat, cu prilejul Anului Nou, sub genericul "Revelionul Tinereţii".
Evenimentul va avea loc pe strada Ilioara din sectorul 3, la un mic local care a fost deja închiriat pentru simbolicul preţ de 7 milioane de lei (vechi).
Acest mic cuibuşor de nebunii nu este foarte mare, dar e suficient de încăpător pentru a permite desfăşurarea unor activităţi socio-culturale adecvate serii de Revelion 2008.

Mai exact, localul cuprinde următoarele: un mic bar, două încăperi unde intră aproximativ 20 de persoane, 2 toalete separate, o bucătărie, termopane, un discobol, lumini albastre în tavan şi o curte destul de mare unde se poate încinge un grătar pe cinste!

Cei care vor să petreacă o seară de neuitat sunt rugaţi să se adreseze următoarelor persoane, aici pe blog sau pe messenger: Dl.Mumu, Dl.Simi sau Dl.Silviu.

În încheiere, Comitetul vă urează un AN NOU fericit şi Doamne ajută!


vineri, 16 noiembrie 2007

COMITETUL îi urează din toată inima un sincer LA MULŢI ANI tovarăşului Ovidiu B.!!!!


Vine un moment în viaţa oricăruie om când ... TREBUIE să dea de băut!! Iată că pentru tovarăşul Ovidiu clipa cea mult aşteptată (de membrii Comitetului) a sosit! Motivul: a reuşit să atingă fenomenala vârstă de 30 de ani (de băutură) şi tot ar mai vrea!! Noi îi urăm din toată inima să ajungem să vedem şi clipa când o cheltui şi ultimii bani de pensie pe o sticlă de cocârţ, înconjurat (fireşte) de panarame şi de membrii Comitetului. LA MULŢI ANI dragă tovarăse!!!
Cu dedicaţie specială, următoarea melodie:


miercuri, 31 octombrie 2007

O Faramitza de muzica


Uite asa ceva sa se auda la Moara lu Bucur, ca eu ma declar super multumit. (poza e de pe tase.ro)




Vineri, 2 noiembrie, sedinta se va tine la restaurantul MOARA LU' BUCUR!


In calitate de preşedinte executiv al Comitetului am decis ca următoarea şedinţă, care va avea loc vineri, 02 noiembrie, să se ţină la restaurantul Moara lu' Bucur. Acest "sediu de partid" este situat în spate la piaţa Delfinului şi promite ...multe. Precizez doar faptul că la inaugurarea sa au cântat vedete internaţionale precum Mirabela Dauer, Cornelia Catanga sau Nea Beni Sinulescu. În ceea ce priveşte preţurile ... nu se cunosc prea multe detalii, în afară de exemplu că "Meniul lui Remeş" (care conţine caltaboş, palincă şi un plic cu bani) costă 150 de mii de lei vechi. De asemenea, surse care au dorit să rămână anonime au declarat că aproape în fiecare seară au loc "mici" cântări de muzică "muncitorească" (petrecere).
Acestea fiind spuse, declar următoarele:
-cine vrea să vină vineri să confirme AICI, pe acest blog, participarea sa ...pînă joi, 1 noiembrie, ca să pot suna vineri dimineaţă să fac rezervare.

De asemenea, aştept propuneri constructive pentru seara de vineri pentru organizarea unor activităţi social-culturale la masa Comitetului :)

P.S.
Aici puteti citi o cronica a restaurantului, realizata de revista TimeOut.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Perfuziile cu vodca i-au salvat viata


O stire senzationala, pe care am scapat-o din vedere stimati telespectatori si imi cer scuze pentru asta. E vorba de un turist italian din Australia, care a fost salvat cu jutorul unor doze de vodcă administrate direct in vena, după ce a consumat ca la balamuc o substanţă toxica. El a baut ceva antigel si se pare ca antidotul la asta era sa ii dea alcool pur, dar nu mai aveau aia provizii. Asa ca doctorii au pus mana de la mana si au luat cateva sticle de vodca. Iata cum bautura, in loc sa te distruga, iti salveaza viata. Asa e bine!!

vineri, 12 octombrie 2007

Serialul REMEŞ şi CALTABOŞII - episodul 2!

Iata dragi tovarăşi şi preteni că serialul s-a dovedit a fi de mare succes. După episodul pilot difuzat de televiziunea publică, a urmat evident .. şi continuarea. De această dată vom viziona seria intitulată "Să bem multă palincă". Ce ţară frumoasă! URAAAAAAAAAAA

joi, 11 octombrie 2007

Poveste Caltaboshului Borshit

Eu sunt un cetatean onest. Am 28 de ani si consider ca am acumulat ceva experienta de viata. Dar, asa ceva nu mi-a fost dat sa aud sau sa vad in viata mea!
Recunosc ca, pana acum nu stiam prea bine ce e acela un "caltabosh". Dar, acum, datorita mistretzului Traian Decebal Remes, am aflat! M-am dus repede la DEX ca sa ma documetez mai bine si am aflat urmatoarele:

caltabóş (-şi), s.m. – Cîrnat făcut din carne de porc, orez, ceapă, piper şi alte condimente. Este mîncare tipică de sărbătorile Crăciunului.

Buuun...Acestea, fiind stabilite sa trecem la disecarea "caltaboshului" - se pare ca acest preparat se potriveste de minune in burtihanul mistretzului Remes - "carnat facut din carne de porc" - cat de bine suna, alaturat de mistrezul nostru..."este mancare tipica de sarbatorile Craciunului" - se pare ca mistretzul s-a grabit si a vrut sa-si faca provizii din timp! Deh, se gandea, probabil ca o sa se duca la "racoare, la hibernare"...
Trecem mai departe, problema caltaboshului, fiind deslushita...Palinca, in cantitate de 100 de kile, cam 1 litru la 2 kile de mistretz Remes...

PALÍNCĂ, palinci, s.f. (Reg.) Rachiu; ţuică....Asta banuiesc ca nu trebuie sa mai explic ce e...Oricum, e pentru burta si gatlejul insetat al mistretzului...
Dar, unde ne duc toate acestea???Ei bine, la cuvantul MITA, lipit si acesta de burta mistretzului nostru.

MITA - ŞPÁGĂ, Bacşiş, mită, şperţ....

Cum a zis cineva, avem de-a face cu tipul guzganului si, iarasi am dat fuga la DEX si am aflat urmatoarele despre mistretzul Remes...

GUZGÁN - Mamifer rozător asemănător cu şoarecele, dar de talie mai mare, care trăieşte în preajma locuinţelor, aducând daune mari omului; şobolan.
Nu-i asa ca e frumos? "mamifer rozator" - rozi din banii oamenilor, hah?
"asemanator cu soarecele, dar de talie mai mare" - bine zis, de talie mai mare...Mah, porcule, soarece mustacios, de ce furi, mah?
"traieste in preajma locuintelor, aducand daune mari omului" - furi, mistretz prajit, de la oameni?
"sobolan" - asta esti, rozatorule - un sobolan hamesit si adormit!

Cam acestea ar fi, dragilor, cateva caracterizari scurte ale mistretzului Decebal Traian Remes...Imaginile cu viermele acesta, discutand fara perdea in plin centrul Bucurestiului despre mita, despre 15 mii de euro si o masina buna, pe langa palinca si caltabosh, m-au scarbit si m-au facut sa imi aduc aminte inevitabil de filmele celebre romanesti cu B.D. - in actiune! Traim hilarul prostiei oferit de Decebal Traian Remes (e o singura persoana cu un nume tampit), de Ioan Avram Muresan - o lipitoare tzaranista care il face pe Coposu sa ajunga din mormant direct la polul sud si un individ, Ciorba cu un nume predestinat prostiei...
Va propun imagini celebre care pot reflecta ce s-a intamplat in aceste zile in tara noastra vesela plina de hamesitzi...Ii vedem aici pe cei trei - Mistretzul, Muresanu si Ciorba care se dau in stamba. E real!!!




Dragilor, in speranta ca v-au placut aceste imagini memorabile cu oameni mai inteligentzi decat mistretzii nostrii batutzi in cap, va mai propun cateva secventze. In al doilea film, avem de-a face tot cu hotzi - adica, exact ca mistretzu, mureshanu si ciorba...E real!!! Din nou...




Filmul ne arata ca, desi suntem in 2007, lucrurile nu s-au schimbat mai deloc. Din contra, avem de-a face cu muuuuuuuuuullt mai multa prostie!
E o tara trista rau, foarte vesela...Paradoxul romanesc!

Scrisoare inchisa tovarasului Remes


Draga tovarase,
Imi manifest pe aceasta cale profundul regret sa vad ca un adevarat fan al caltabosilor si al palincii va ajunge sa manuiasca in puscarie alt fel de caltabos. Sau carnati, ca acolo se gasesc. Nu va mai pot spune "domnule ministru", ci probabil... "detinut numarul 15.000". Sa stiti ca si la Jilava exista caltabosi. Depinde de viitorul coleg sau viitorii colegi de celula, depinde de cate ori scapati sapunul la dus si de perioada pe care o mai are de suportat in inchisoare colegul care se nimereste in spatele dvs. Sunt sigur ca vor fi insa si cativa camarazi pacaliti de figura dvs de somnoros si o sa va mai lase in pace, nu va vor face viata grea si nu o sa va impinga magiunul la deal. Sunt sigur ca veti face si acolo o impresie puternica, la fel ca masina pe care nu ati mai ajuns sa o conduceti. Iar daca vreodata o sa imi tremure mina pe paharul de palinca, o sa ma gandesc la dvs. si la filmele din seria BD, dupa care pare copiata toata faza din flagrant. Pentru a nu fi depistat de DNA am ales sa scriu aceasta scrisoare, nu sa o spun la telefon.

miercuri, 10 octombrie 2007

Alt betiv


Sa nu credeti ca tovarasul Gheorghe...aaa, pardon...George Copos nu bea. Incercand sa dea si el ditamai interviul la tv a scapat una cat el de mare... "FC Nurnberg era o echipa de baut". Hai la comitet Coane Jorjele...

marți, 9 octombrie 2007

STIRI IMPORTANTE! Producţia de Ţuică este exceptată de la plata accizelor!


Dragi tovarăşi şi preteni,
Iată că Statul român se gândeşte tot mai mult la binele populaţiei. Plenul Senatului a adoptat un proiect de lege, iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi PNL, de modificare a Codului Fiscal, prin care producţia de ţuică şi rachiu de fructe destinată consumului propriu în gospodăriile individuală se exceptează de la plata accizelor. URAAAAAAAA! (aplauze prelungiteee) Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, prin care se precizează că producţia de ţuică şi rachiu de fructe destinată consumului propriu în gospodăriile individuale se exceptează de la plata accizelor a fost adoptată de plenul Senatului cu 45 de voturi "pentru", 20 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri. Tare sunt curios cine sunt ăia care au votat "împotrivă". Sigur erau mahmuri...altfel nu se explică. Guvernul nu a susţinut iniţiativa legislativă, iar raportul comisiei sesizate în fond a fost de admitere, după o reîntoarcere a proiectului la comisie, votându-se un raport suplimentar. Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Doamne ajută!

luni, 8 octombrie 2007

Spaga din Romania a ajuns la un nou nivel!Traiasca ministrul Remes!


Dupa cum bine stiti, fostul ministru al agriculturii, Ioan Avram Muresan, a fost calcat de procurorii anticoruptie pentru ca ar fi fost intermediar intre un demnitar actual al cabinetului Tariceanu si un om de afaceri din Satu Mare. Conform DNA, Mureşan ar fi pus o vorbă bună la un ministru pentru ca afaceristul Ciorbă sa câştige mai multe licitaţii publice. Pentru asta ... i-ar fi dat demnitarului, prin intermediul lui Mureşan, produse în valoare de 15.000 de euroi, o super-masina de lux si - atentie - produse in valoare de 1.500 RON. Toata presa spune ca ministrul care a fost vizat de "atentia" afaceristului ar fi Decebal Traian Remes, un ardelean adevarat! Acum: ce credeti ca înseamnă "produse in valoare de 1.500 RON"?? BĂUTURĂ FRAŢILOR! 100 de litri de palincă si 20 de kile de caltaboş, ca să alunece mai bine tăria pe gâtlej. Da nene, asta D.A. şpagă. Acum chiar îi invidiez pe politicienii noştri.

INTREBĂRI-CAPCANĂ: credeţi că politica românească a ajuns la un alt nivel? credeţi că moneda românească ar trebui înlocuită cu litrul de alcool? considerati că cele 20 de kile de caltaboş au fost oferite drept "rest" sau pur şi simplu haleala este întotdeauna obligatorie pentru un "consumator" adevărat??
Aştept cu interes comentariile dvs şi vă invit totodată să vizionaţi filmul-remake "Caltaboşi de la mama mare" din seria B.D. ("băutură" şi "Decebal"), dedicat ministrului Decebal Palincă Remeş.


Opriti distrugerea carciumilor!

Cu surprindere si tristete am constatat ca TOATE CARCIUMILE din parcul IOR au fost daramate. Le-au exprirat autorizatia de functionare, iar primarul sectorului 3 a hotarat sa le puna la pamant. Si atunci, oamenii muncii din cartierul Titan, unde mai beau vara? De ce nu li se asigura conditii? Terasele vor deveni in scurt timp o amintire. Lansez aici pe blog o campanie pentru oprirea distrugerii carciumilor. Oameni buni, nu mai avem unde sa bem! Vrem sa avem conditii decente! SEMNATI PENTRU OPRIREA DISTRUGERII CARCIUMILOR!!

vineri, 5 octombrie 2007

Un film extraordinar


Va invit sa vedeti acest film-The Revolution will not be Televised-despre lovitura de stat din Venezuela din 2002, cand s-a incercat indepartarea de la putere a socialistului Hugo Chavez. Poporul insa a reusit sa impiedice lovitura de stat, iar Venezuela merge acum catre socialism. Filmul il puteti vedea aici
Daca e vineri, e zi de sedinta. Traiasca membrii COMITETULUI! JOS MAHMUREALA!
Pentru mai multe detalii accesati player-ul de mai jos.
free music

joi, 4 octombrie 2007

Azi serbam...

Uite asa, azi serbam prima zi de vineri din saptamana, dar si din luna. Zi-le maestre Dinica...

Uite asa imi place


Uite asa mi-ar placea o carciuma. Sa cante muzica, sa fie vin mult si ieftin si mancare gustoasa. Altfel s-ar vedea viata! Sedintele Comitetului s-ar desfasura intr-o atmosfera prieteneasca, plina de voie buna!

De ce plangem??


Doamne ce ne mai place sa plangem... De fapt tocmai aici este paradoxul: noi suntem niste oameni veseli, dar ...plangem foarte repede in anumite momente. Care momente? In special dimineata, nu stiu de ce..
INTREBARE: considerati ca plansul dimineata este o reactie a organismului care nu poate fi controlata sau dimpotriva ... este o actiune obligatorie care ajuta un membru al Comitetului sa se elibereze de energii negative? Sau poate altceva. Astept cu interes comentariile dvs. si va invit sa vizionati melodia de mai jos.


Ba pe-a voastra!


Provocare si concurs totodata.

Se urmareste identificarea celei mai bune metode de "a te drege". Propun sa se treaca lejer peste prostii gen... "eu iau aspirina si imi trece", stim toti foarte bine ca nu merge. Va propun sa incercati celebrul bors moldovenesc, bautura cu care se face o ciorba, nu ciorba acra propriu-zisa, ca aia tot ciorba se cheama. Face minuni si functioneaza garantat. Sugestiile sunt binevenite aici.

Cea mai tare metoda se premiaza cu o baterie de vin. Adica si vin si apa minerala (nu cum cred unii chelneri, ca bateria este doar o butelie de vin)

miercuri, 3 octombrie 2007

Mi-e dor de vin nou si de taraf


Nu stiu voi, dar eu deja am luat-o razna cind am vazut cum palesc frunzele. Mi se facu asa o ceata pe papilele gustative si un dor de vin nou, tulburel, ceva de jale. Imi e dor de podgoria ruginita de toamna, de zdrobitorul care stoarce boabele de struguri, de teascul la care trageam de nebun sa scot si ultima picatura de vin din boabe, de must, de "fierberea" vinului in damigene, de trasul in sticle cu furtunasul si de o chermeza cu amicii.

Imi e dor de vinul nou. Nu il vreau facut de fecioare franceze care isi baga picioarele in struguri, si naiba stie de cand nu s-au mai spalat pe membrele posterioare. Vreau un vin taranesc, greu, sa simt primul pahar prin ultimul petec de piele si pina in maduva sufletului. Sa mi se sparga de limba toate aromele de busuioaca, exact ca atunci cind il furam cu un cui de la bunicul din butoi, la tara.

Daca nu stii cum se face trebusoara asta, fii atent aici. Iei ciocan, cui si bidon. Dai gaura in butoi, putin, scoti cuiul si vinul curge. Odata umplut bidonul, sticla, recipientul, bati cuiul pina la capat. Ca bonus, exerseaza fata de copil nevinovat, o sa ai nevoie cind va fi desfacut butoiul si se va gasi acolo colectia de cuie.

Cat despre taraf, parca altfel intra vinul cind il bei cu oameni placuti si cu o piesa de inimioara albastra, gen "la Chilia-n port". Si pentru ca am auzit ca Nelu Ploiesteanu a avut un pre-infarct... Sanatate maestre. Si un pahar de vin nou, negru, de buturuga.

marți, 2 octombrie 2007

Presedintele Venezuelei a lansat un album de muzica! APLAUZE PRELUNGITE!!


Iata ca Venezuela este o tara plina de ...umor. Renumitul Hugo Chavez a lansat primul sau album cu muzica traditionala venezuelana si mexicana. Produsul (care sigur va fi cumparat de tot poporul venezuelean) se numeste "Canciones de Siempre" si a fost deja primit "cu mare entuziasm" de zeci de persoane, care s-au declarat deja fanii lui Chavez. Albumul cuprinde cantece inregistrate in timpul emisiunii sale, ''Alo, Prezidente'', care se difuzeaza in fiecare duminica la posturile de radio si de televiziune din Venezuela, la cererea telespectatorilor. Pe coperta albumului, Hugo Chavez apare cu un microfon in mana, imbracat intr-o camasa rosie si purtand pe cap un sombrero. Traiasca democratia comunista!

Iata si cateva fragmente din viitorul album de succes Hugo Chavez:



Infiintarea Comitetului

Nu mai stiu cand anume s-a decis infiintarea Comitetului. Stiu sigur ca ideea i-a venit prietenului meu Mumu, iar eu am fost de acord. Dar ce este de fapt, Comitetul? Un grup de prieteni care se strang periodic, in special vineri, la restaurantul Macedonia. Discutam, bem un sprit, mancam ceva.Vorbim vrute si nevrute. Cine poate uita petrecerile de acasa de la Mumu, serile de karaoke sau vizionarile de clipuri din anii 80? Vrem ca toate astea sa continue.

Ura pentru Comitet!